Ovidiu

Multumiri lui Adrian Popescu pentru imagini si video.

Fiecare părticică din mine simţea cum se scurge viaţa din copilul meu. Era ca şi mort… Ovidiu

Doar pentru câteva secunde Ana priveşte spre nicăieri. Ochii ei tineri şi frumoşi sunt obosiţi, înroşiţi de nesomn. Întoarce capul speriată spre copilul care doarme liniştit. Îşi lipeşte privirea de trupul mic. Ana clipeşte rar. Parcă se teme să nu piardă ceva.

20091016_184724 copy

În seara în care a căzut brusc din picioare nu mai respira deloc, şopteşte Ana. Faţa lui devenise neagră ca pământul. Pentru câteva secunde am crezut că a murit. Ne-am închipuit că s-a înecat cu ceva. Ne-am repezit spre el. Nu mai ştiu exact ce şi cum am făcut să îl readucem la viaţă, dar cred că niciodată în viaţa mea nu am fost mai fericită ca atunci când Ovidiu a deschis ochii.

20091016_172659 copy

Sunt şase luni de când l-au diagnosticat cu cancer, dar totul merge spre bine, spune Ana. O tumoră în plămâni, asta au văzut prima dată la spital. Din cauza asta a făcut stop respirator şi a căzut ca şi secerat. Doctorii de la spitalul din Medgidia ne-au spus că tumora, malignă, se cuibărise în pieptul lui cu alte şase luni înainte. Ne-au mai spus că este grav şi că trebuie să plecăm la Bucureşti, la oncologie. Acum Ovidiu este bine, după şase luni de chimioterapie. În septembrie a făcut analize şi radiografii, tumora nu se mai vede, credem că a scăpat de operaţie. Nimic, niciun semn, absolut nimic nu ne-a dat de bănuit că Ovidiu ar fi fost bolnav de ceva.

20091016_174020-2 copy

Pe 15 mai 2009, Ovidiu Corcodel a fost internat în secţia de Oncopediatrie a Spitalului M.S. Curie din Bucureşti, cu diagnosticul Limfom Malign Non Hodgkin şi cu o tumoră malignă la plămâni. Nu avea nici 4 ani. I-a împlinit în spital, pe 5 august 2009. Ovidiu a început imediat chimioterapia, pe 19 octombrie începe a VI-a cură. Mai are încă şase luni de tratament. Medicii spun că are şanse mari de vindecare.

Ana şi Gheorghe, părinţii lui Ovidiu, au vândut tot ce s-a putut. Vite, păsări – ce aveau prin curte – ca să aibă bani de drum în fiecare lună, din Tortomanu până la Bucureşti şi înapoi, să cumpere hrană şi medicamente pentru copil. Sunt de la ţară, viaţa este grea, de lucru nu se găseşte. Dar nu se plâng, sunt fericiţi că le trăieşte copilul. Se descurcă cum pot. Îi mai ajută bunicii, cu ce au şi ei. Acum două luni, Ana şi Gheorghe s-au împrumutat de bani pentru un citostatic scump. L-au găsit în străinătate, 650 de euro flaconul. Ar mai avea nevoie de încă unul.

Ana este singura care are un venit sigur, 630 RON, indemnizaţia de însoţitor al copilului. Din ei, cam 400 se duc pe transport, Ovidiu vine de două ori pe lună la tratament. Gheorghe îşi caută de lucru pe la oraş, munceşte cu ziua. Când găseşte.

20091016_174704 copy

20091016_174847 copy

20091016_180057 copy

20091016_180454 copy

20091016_181314 copy

20091016_183255 copy

Dacă doriţi să îl ajutaţi pe Ovidiu:

BCR – Agenţia Medgidia
RON: RO 48 RNCB 0118 1097 5816 0001
EURO: RO 21 RNCB 0118 1097 5816 0002
Cod SWIFT: RNCBROBU
Titular: Corcodel Gheorghe
Telefon Ana Corcodel: 0763 411 693

Text: Isabela Foto si video: Adrian Popescu


About this entry