In memoriam Andra

Deschid ochii si imi vad sotia pregatind copilul pentru gradinita. Vad tigara si cafeaua de dimineata, dusul si hainele calcate. Vad drum cu gropi si noroi, vanzatori ambulanti si aglomeratie la metrou. Aud muzica in casti, vad literele pe paginile cartii din mana. Vad oameni grabiti spre joburi importante, caini zgribuliti de frig si foame, care imi lasa amar in inima, manelisti ascultandu-si telefoanele, tabloide vorbind despre vedete importante, ziare serioase discutand inchiderile altor ziare si politicieni imprastiind nimicul. Vad taskuri si deadlineuri decisive, gandesc proiecte foto pe termen lung si planuri de plecat din tara.

Aud povestea unei fetite de trei ani, abandonata de mama pentru o slujba in strainatate, cu un tata care nu a vizitat-o niciodata in doi ani de spital. Aud povestea unei fetite care nu a cunoscut altceva decat un orfelinat si o sectie de spital. Alexandra imi spune ca a murit si oamenii de acolo au facut o slujba si ieri i-au trimis hainele inapoi la orfelinat pentru ca erau luate pe inventar. Imi povesteste cum atunci cand a cunoscut-o, a trebuit sa stea o jumatate de ora de cealalta parte a geamului, pentru a fi acceptata de un copil speriat. Imi spune cum o asistenta de la Fundeni a stat incremenita langa sicriul de un metru si apoi a izbucnit intr-un plans disperat cand lumea a plecat de acolo. Ma face sa vad copilul mort, ingropat cu o jucarie uzata de plus.

Si nu am in minte decat o cruce de lemn intr-un cimitir, un metru de pamant pe care nu il va vizita nimeni, niciodata, o amintire care o sa dispara in cateva luni si o fotografie pe care am crezut-o prea clasica pentru a fi inclusa intr-o editare.

Andra a murit la 3 ani, la spitalul Fundeni; o tumora abdominala. Despre Andra a mai scris Isabela aici. Poate in alta tara si in alt context ar fi avut alte sanse; pentru ea este prea tarziu, pentru ceilalti copii nu.